Adio, un cuvânt destul de dureros, pe care parcă nu ne aşteptam să-l spunem niciodată…
Cu ochii înlăcrimaţi, acum în prag de plecare, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră şcoală. Am vrea să dăm timpul înapoi să mai petrecem măcar o oră din viaţa noastră în acea clasă, în acea şcoală care ne-a fost ca propria casă în toţi aceşti ani.
Generaţii întregi au trecut prin această şcoală, fiecare dintre noi o purtăm în inimile noastre de copil şi ne amintim cu drag poznele sau emoţiile prin care am trecut. Nu vom putea uita niciodată prima zi de şcoală când, cu inimile tremurând de emoţie şi de frică, păşeam pentru prima dată pragurile ei. Nu ştiam prea bine ce se întâmplă cu noi, în faţa noastră se deschidea o nouă poartă, parcă o nouă lume ne aştepta cu braţele deschise, ne chema la ea, iar noi, cu toate că nu ştiam ce va fi, păşeam fricoşi, ne urmam destinul.
Dar dincolo de acest zid pe care noi îl vedeam, în faţa acestei lumi în care ne simţeam atât de singuri şi neajutoraţi, o voce caldă şi blândă ne-a întâmpinat. Acei ochi blânzi şi acea voce caldă ai doamnei învăţătoare nu-i vom uita cu siguranţă nici unul dintre noi. Ea a fost cea care ne-a redat siguranţa şi încrederea de care aveam nevoie. Ne-a învăţat să scriem şi să citim şi, mai presus de orice, ne-a învăţat cum să ne comportăm în societate. Ne-a ajutat să facem acel uriaş pas fără de care nu puteam merge mai departe.
Pentru noi a fost ca o a doua mamă care ne-a îndrumat şi ne-a învăţat cu blândeţe ce este bine sau rău.
Cu toate că timpul nu vom putea niciodată să-l dăm înapoi şi să mai fim şcolari măcar pentru o zi, amintirile rămân vii în inimile noastre şi pe ele nu ni le va putea lua nimeni niciodată, nici măcar timpul…
Nici pe dragii noştri profesori care au fost alături de noi şi care ne-au înţeles de fiecare dată şi ne-au ajutat nu îi vom uita. De la dânşii am învăţat multe lucruri, împreună am fost ca o adevărată familie.
Niciodată nu cred că vor exista cuvinte frumoase pentru a putea exprima recunoştinţa şi stima noastră pentru aceşti oameni minunaţi. Profesorii, învăţătorii, colegii şi amintirile legate de aceştia, ei toţi reprezintă şcoala. Fără ei acest cuvânt nu va mai avea acelaşi farmec şi nu va mai putea trezi acea emoţie de nedescris în sufletele noastre.
Acea şcoală modestă, dar primitoare şi plină de căldura sufletelor pe care o iubesc, care mereu ne aştepta cu braţele deschise şi în care am învăţat atâtea lucruri frumoase, în care ne-am petrecut o parte din viaţa noastră, o vom purta mereu în gândurile şi sufletele noastre.
Cu ochii înlăcrimaţi, acum în prag de plecare, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră şcoală. Am vrea să dăm timpul înapoi să mai petrecem măcar o oră din viaţa noastră în acea clasă, în acea şcoală care ne-a fost ca propria casă în toţi aceşti ani.
Generaţii întregi au trecut prin această şcoală, fiecare dintre noi o purtăm în inimile noastre de copil şi ne amintim cu drag poznele sau emoţiile prin care am trecut. Nu vom putea uita niciodată prima zi de şcoală când, cu inimile tremurând de emoţie şi de frică, păşeam pentru prima dată pragurile ei. Nu ştiam prea bine ce se întâmplă cu noi, în faţa noastră se deschidea o nouă poartă, parcă o nouă lume ne aştepta cu braţele deschise, ne chema la ea, iar noi, cu toate că nu ştiam ce va fi, păşeam fricoşi, ne urmam destinul.
Dar dincolo de acest zid pe care noi îl vedeam, în faţa acestei lumi în care ne simţeam atât de singuri şi neajutoraţi, o voce caldă şi blândă ne-a întâmpinat. Acei ochi blânzi şi acea voce caldă ai doamnei învăţătoare nu-i vom uita cu siguranţă nici unul dintre noi. Ea a fost cea care ne-a redat siguranţa şi încrederea de care aveam nevoie. Ne-a învăţat să scriem şi să citim şi, mai presus de orice, ne-a învăţat cum să ne comportăm în societate. Ne-a ajutat să facem acel uriaş pas fără de care nu puteam merge mai departe.
Pentru noi a fost ca o a doua mamă care ne-a îndrumat şi ne-a învăţat cu blândeţe ce este bine sau rău.
Cu toate că timpul nu vom putea niciodată să-l dăm înapoi şi să mai fim şcolari măcar pentru o zi, amintirile rămân vii în inimile noastre şi pe ele nu ni le va putea lua nimeni niciodată, nici măcar timpul…
Nici pe dragii noştri profesori care au fost alături de noi şi care ne-au înţeles de fiecare dată şi ne-au ajutat nu îi vom uita. De la dânşii am învăţat multe lucruri, împreună am fost ca o adevărată familie.
Niciodată nu cred că vor exista cuvinte frumoase pentru a putea exprima recunoştinţa şi stima noastră pentru aceşti oameni minunaţi. Profesorii, învăţătorii, colegii şi amintirile legate de aceştia, ei toţi reprezintă şcoala. Fără ei acest cuvânt nu va mai avea acelaşi farmec şi nu va mai putea trezi acea emoţie de nedescris în sufletele noastre.
Acea şcoală modestă, dar primitoare şi plină de căldura sufletelor pe care o iubesc, care mereu ne aştepta cu braţele deschise şi în care am învăţat atâtea lucruri frumoase, în care ne-am petrecut o parte din viaţa noastră, o vom purta mereu în gândurile şi sufletele noastre.
Gabriela Bîţă, X,
fostă elevă a şcolii
Un comentariu:
foarte frumos ... felicitari! :X :* :(:(((
Trimiteți un comentariu